sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Rutina mersului pe sfoara

       Echilibru. Cauta doar echilibru. Era un acrobat pe sfoara. In stanga multimea privea uimita asteptand urmatorul pas , iar in dreapta erau concentrate toate asteptarile ei. Nu putea sa cedeze, nu trebuia sa cedeze si totusi a facut-o. Poate acorbatia nu era pentru ea. Poate printre acei indivizi din public care aveau incredere se ascundeau si aceia care se isi verificau ceasul intrebandu-se de ce au platit biletul la un asemenea spectacol. Si a cedat. Nu s-a rupt sfoara, nici multimea nu a fost nepotrivita si totusi a cedat.
      Cauta sa intelega de ce a facut-o, cauta vinovati in multime, dar lumea se uita speriata.Nu putea sa ramana jos, dar parca nici vointa suficienta nu avea ca sa se ridice. A deschis ochii. Era intr-o mare de panza alba, perfect intinsa, care ii copia silueta. Pentru o clipa a incercat sa nu respire. Plutea desupra pamantului rece pe o bucata de panza. Era transpirata si simtea cum machiajul se prelinge usor pe obrajii inflacarati. Corsetul costumului era prea strans, prea lucios si prea nepotrivit pentru trupul fragil. Nu se putea hotara. Era coplesita, dezechilibrata, intr-un loc nepotrivit plin de pareri preconcepute si analize imorale. Cineva a hotarat pentru ea si spectacolul a continuat. A auzit muzica pe fundal si pasii circarilor care impanzeau scena. Nu vroia sa se dezlipeasca de panza alba. Se gandea doar cum au putut sa continue spectacolul fara ea? Ce s-a petrecut in mintea publicului care vazand-o cazand, este acum fortat sa priveasca o reprezentare diferita doar pentru ca ea a esuat. Oare oamenii aceia nu se gandesc daca ea este bine? Oare chiar nu se intreaba nimeni de ce nu se misca? 
      Circari au tras cortina si au continuat spectacolul fara a o ajuta sa se ridice . Nu stia daca sa le multumeasca ca au scutit-o de umilinta sau daca sa ii disretuiasca pentru dezinteresul lor. Nu s-a dezechilibrat, a ales sa cada. Intre presiune si critici, intre dorinta disperata de echilibru si realitatea interioara, a ales paradoxul- a pasit voit in gol. S-a simtit usoara pentru ca mai apoi toate lucrurile care o tineau pe sfoara sa se prabuseasca peste trupul ei. A incremenit. Sperantele toate s-au oprit, iar destinul ei s-a schimbat. A fost ravasita. Facuse o alegere disperata, fara prea multa tagada, in ciuda unei performante anterioare remarcabile. S-a ridicat. Spectacolul a continuat. A iesit din panza alba si a pasit cu pantofii fini pe pamantul nisipos care inconjura scena. Nu a mai contat nimic, a continuat sa mearga fara sa priveasca in urma. Publicul nu o mai vedea, era ascunsa dupa cortina. S-a bucurat pentru o clipa ca mai apoi sa o copleseasca sentimentul pe care i-l dadea libertatea.
       A iesit din cort si a continuat sa mearga. Masinile erau parcate in jurul circului. In departare se auzeau soaptele orasului surprins parca de noaptea instelata. Era libera si singura, intr-un oras necunoscut, purtand un vesmant nepotrivit cu mult prea mult machiaj si cu pantofi prea fini pentru drumul prafuit. Cu toate astea a continuat sa mearga. A vrut sa cunoasca orasul, sa descopere ce e dincolo de scena zgomotoasa si sa redefineasca limitele circului.
     Dragostea pentru acrobatie nu avea cum sa o piarda, era parte din ea chiar si atunci cand a ales sa paseasca in gol. Stia ca ii va lipsi scena si stia ca se va intoarce mereu la ea, dar macar limitele circului, ale cortului plasticos erau redefinite. Avea destinul in mainile ei si desi esuase in a-si mentine echilibrul pe sfoara nu se putea gandi decat la urmatorul spectacol cu aceeasi rutina, dar intr-un loc diferit si construit din imaginatia unei inimi mature.

miercuri, 21 septembrie 2011

Filosofia sufletului


In cartea a treia din Etica lui Spinoza,filosoful olandez vorbeste despre natura si originea pasiunilor. Sufletul uman se perinda intre doua stari existentiale :fie lucreaza,fie sufera.Sentimentele sunt produsul unui suflet care lucreaza, care aspira spre idealism,spre contemplare eterna a imprejurarilor si a faptelor care l-au modelat.Factorii externi-desi cu un rol fundamental in evolutie prin efectul lor de a micsora puterea interioara, sau mai bine zis ,de a o recanaliza spre alte cai, vor ramane mereu in amintirea sufletului ca fiid momente in care avantul s-a desfacut asemeni unui sirag de perle, lasand sa se piarda toate lucrurile care pana in acel moment pareau a fi fapte concrete.
Asa a inceput povestea lui Maia, care din dorinta de a reface un sirag de perle, s-a pierdut intr-o lume idealista. Tanara, cu parul brunet si ochii negri, ageri sub buclele jucause ale bretonului, cu fruntea lata , osatura proieminenta, barbia putin prea ascutita si buzele mult prea subtiri, Maia nu era decat o studenta obisnuita,multi ar categorisi-o ca fiid chiar banala. Nu era fata mereu neobosita de la jurnalism, nici fata distinsa de la drept, nu avea o gratie deosebita in miscari si nici o dorinta excesiva de a o dobandi.Iubea fizica si geometria,desi niciodata nu excelase in cele 2 domenii, frazele exacte, raspunsurile scurte si deciziile spontane erau insa marca ei distinctiva. Dupa un eveniment mai putin placut,rezultat al unei decizie mai mult sau mai putin inspirate, o persoana apropiata i-a marturisit ca cea mai potrivita cariera ar fi cea de chirurg, intrucat doar ei au puterea de trece dincolo de piele cu elemente ascutite care parca intrerup pentru moment firul vietii.
Maia n-ar fi spus nu,era ceva in carierele exacte care o atragea in mod necontrolat si foarte greu explicabil.Cum ajunsese din fata sensibila, poetica, cu har artistic din copilarie la fiinta exacta, cu o gandire ordonata, o perfectionista veritabila ale carei ticuri curtau patologicul, era de neconceput pentru cei apropiati. Dar transformarea s-a produs si indiferent de parerile celor din jur ,nu mai era loc de dat inapoi.Se visa in camera alba, cu lumina putenica, izonalata prin modalitati barbare de sterilizare, asemeni unui glob de cristal de lumea exterioara.Sentimentul de control total ii dadea incredere.In sala era ea si pacientul,cu frica pierduta sub efectul anestezicelor americane- de la care nu ai dureri de cap a doua zi.Era ca o petrecere la care orchestra interpreta o celebra piesa "Que sera sera" si ea era singura care stia sa valseze.
In vis nu avea nevoie de partener, in realitate sentimentul de palpabilitate pe care i-l dadea bisturiul cald, gata sterilizat,era de cele mai multe ori confundat cu senzatia unei maini puternice care ii ghida pasii, dar care putea totodata sa fie oricand oprita intr-un moment de contemplare, oboseala sau nesiguranta.
Desi rigida si incapatanata, fixista si dificila in viata de zi cu zi, Maia tanjea dupa contact uman doar foarte rar.Nu se vedea in rochie alba, desi de multe ori se regasea contemplandu-le in vitrinile magazinutelor cochete.Ceea ce reusea sa prevada era un halat alb,un stetoscop si un bisturiu care sa ii umple momentele de singuratate, dupa amiezile tarzii care nu se mai pretau a fi petrecute in cafenele literare.
Siragul de perle in care se regasea si el, il pierduse de mult, iar incercarea de a-l reface era inutila, dureroasa si mult prea intarziata, asa ca noul sirag era stetoscopul, iar mana calda -bisturiul ascutit. Ea avea acum suflet de chirurg in primul rand si mai apoi suflet de fata.
Se spune ca sunt doua lucruri sigure, in care trebuie sa credem mereu ,de-a lungul vietii noastre:primul este dragostea si cel de-al doilea sunt visele.Daca unul ne-a dezamagit mereu va ramane celalat sa umple golul.