sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Rutina mersului pe sfoara

       Echilibru. Cauta doar echilibru. Era un acrobat pe sfoara. In stanga multimea privea uimita asteptand urmatorul pas , iar in dreapta erau concentrate toate asteptarile ei. Nu putea sa cedeze, nu trebuia sa cedeze si totusi a facut-o. Poate acorbatia nu era pentru ea. Poate printre acei indivizi din public care aveau incredere se ascundeau si aceia care se isi verificau ceasul intrebandu-se de ce au platit biletul la un asemenea spectacol. Si a cedat. Nu s-a rupt sfoara, nici multimea nu a fost nepotrivita si totusi a cedat.
      Cauta sa intelega de ce a facut-o, cauta vinovati in multime, dar lumea se uita speriata.Nu putea sa ramana jos, dar parca nici vointa suficienta nu avea ca sa se ridice. A deschis ochii. Era intr-o mare de panza alba, perfect intinsa, care ii copia silueta. Pentru o clipa a incercat sa nu respire. Plutea desupra pamantului rece pe o bucata de panza. Era transpirata si simtea cum machiajul se prelinge usor pe obrajii inflacarati. Corsetul costumului era prea strans, prea lucios si prea nepotrivit pentru trupul fragil. Nu se putea hotara. Era coplesita, dezechilibrata, intr-un loc nepotrivit plin de pareri preconcepute si analize imorale. Cineva a hotarat pentru ea si spectacolul a continuat. A auzit muzica pe fundal si pasii circarilor care impanzeau scena. Nu vroia sa se dezlipeasca de panza alba. Se gandea doar cum au putut sa continue spectacolul fara ea? Ce s-a petrecut in mintea publicului care vazand-o cazand, este acum fortat sa priveasca o reprezentare diferita doar pentru ca ea a esuat. Oare oamenii aceia nu se gandesc daca ea este bine? Oare chiar nu se intreaba nimeni de ce nu se misca? 
      Circari au tras cortina si au continuat spectacolul fara a o ajuta sa se ridice . Nu stia daca sa le multumeasca ca au scutit-o de umilinta sau daca sa ii disretuiasca pentru dezinteresul lor. Nu s-a dezechilibrat, a ales sa cada. Intre presiune si critici, intre dorinta disperata de echilibru si realitatea interioara, a ales paradoxul- a pasit voit in gol. S-a simtit usoara pentru ca mai apoi toate lucrurile care o tineau pe sfoara sa se prabuseasca peste trupul ei. A incremenit. Sperantele toate s-au oprit, iar destinul ei s-a schimbat. A fost ravasita. Facuse o alegere disperata, fara prea multa tagada, in ciuda unei performante anterioare remarcabile. S-a ridicat. Spectacolul a continuat. A iesit din panza alba si a pasit cu pantofii fini pe pamantul nisipos care inconjura scena. Nu a mai contat nimic, a continuat sa mearga fara sa priveasca in urma. Publicul nu o mai vedea, era ascunsa dupa cortina. S-a bucurat pentru o clipa ca mai apoi sa o copleseasca sentimentul pe care i-l dadea libertatea.
       A iesit din cort si a continuat sa mearga. Masinile erau parcate in jurul circului. In departare se auzeau soaptele orasului surprins parca de noaptea instelata. Era libera si singura, intr-un oras necunoscut, purtand un vesmant nepotrivit cu mult prea mult machiaj si cu pantofi prea fini pentru drumul prafuit. Cu toate astea a continuat sa mearga. A vrut sa cunoasca orasul, sa descopere ce e dincolo de scena zgomotoasa si sa redefineasca limitele circului.
     Dragostea pentru acrobatie nu avea cum sa o piarda, era parte din ea chiar si atunci cand a ales sa paseasca in gol. Stia ca ii va lipsi scena si stia ca se va intoarce mereu la ea, dar macar limitele circului, ale cortului plasticos erau redefinite. Avea destinul in mainile ei si desi esuase in a-si mentine echilibrul pe sfoara nu se putea gandi decat la urmatorul spectacol cu aceeasi rutina, dar intr-un loc diferit si construit din imaginatia unei inimi mature.