Pictor orb

I.
Ce pictor orb mi-a desenat destinul,
Cu creta,pe peretii vietii reci,
Purtand cu el si calmul si seninul,
Si vechiul ceas al vremurilor seci.

II.
Cu pensula de puf si ploi de roua,
Mi-a conturat poteca spre zari cu lume noua,
Si m-a purtat pe valuri, de vise si simtiri,
M-a dus departe-n noapte ,slavind nemarginiri.
III
Si m-a condus spre soare,
Pe marile de-opal pustii,
Si m-a facut sa cer visare
In fiecare zi.
IV.
Cu ochii sufletului tristi,
El m-a condus acasa
Spre pragul vechii mele vieti
De vis si somn prea stearsa.

Toamna

I.
A slobozit pamantul,
Sub taina inserarii
Si a cuprins tot cerul
Cu mrejele visarii.

II.
Si neatentul soare,
Un colt de raza a agatat
Ca un picur de sange,
Pe bolta marelui palat.

III.
Vechia alee de jaratec,
A devenit pustiu de plumb
Si suflul vantului salbatec
A spulberat frumosul scrumb.

IV.
El,pustiit de glasul toamnei,
A lepadat si frunza-i ultima
Si sarutand condurul doamnei,
Nu a varsat o lacrima.

V.
Iar sufletul cu aripi frante,
Se zbate-n cruda inserare
Si vrea si el sa fie frunza,
O frunza vie-n calendare.

VI.
Trimite iar vorba spre toamna,
Sa-i dea si lui vesmant de sange
Dar ea cu zambetul de doamna,
O alta aripa ii frange.