I.
A slobozit pamantul,
Sub taina inserarii
Si a cuprins tot cerul
Cu mrejele visarii.
II.
Si neatentul soare,
Un colt de raza a agatat
Ca un picur de sange,
Pe bolta marelui palat.
III.
Vechia alee de jaratec,
A devenit pustiu de plumb
Si suflul vantului salbatec
A spulberat frumosul scrumb.
IV.
El,pustiit de glasul toamnei,
A lepadat si frunza-i ultima
Si sarutand condurul doamnei,
Nu a varsat o lacrima.
V.
Iar sufletul cu aripi frante,
Se zbate-n cruda inserare
Si vrea si el sa fie frunza,
O frunza vie-n calendare.
VI.
Trimite iar vorba spre toamna,
Sa-i dea si lui vesmant de sange
Dar ea cu zambetul de doamna,
O alta aripa ii frange.
